Localnicii din comunele arădene Tauţ şi Târnova, dar şi administraţiile locale de aici, se opun unui proiect care le-a fost adus la cunoştinţă de către oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale (MApN) privind extinderea poligonului militar din zonă cu aproximativ 3.000 de hectare, arătând că perspectivele dezvoltării economice ar fi afectate, iar bugetele locale ar fi diminuate de pierderea unor taxe şi impozite.
La sediul Primăriei Tauţ s-au întâlnit, luni, reprezentanţi ai MApN din Arad (U.M. 01249), primarii celor două comune şi zeci de localnici, pentru dezbateri privind proiectul de extindere a poligonului militar.
‘A fost un dialog despre acest proiect pe care vor să-l implementeze, de extindere a poligonului, care acum are 1.216 hectare şi ar urma să ajungă la peste 2.600 de hectare de teren doar în UAT Tauţ. Se mai ia teren şi de la Târnova şi poligonul ar urma să aibă 4.400 de hectare, ceea ce este foarte mult. Suntem două comune afectate, pentru că ar fi expropriaţi localnici, persoane fizice şi juridice, dar şi primăriile, de terenuri agricole, păşuni, fond forestier şi livezi. Oamenii se opun pentru că şi-ar pierde activităţile agricole sau economice pe care le au, dar şi noi ca administraţie ne opunem. Ne-ar afecta perspectivele de dezvoltare economică şi bugetul local, prin necolectarea unor taxe şi impozite. Deocamdată ni s-au oferit puţine informaţii despre acest proiect, dar vom face tot ce putem să nu ne pierdem terenurile’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul din Tauţ, Florin Lela.
La rândul său, primarul din Târnova, Emilia Ignişca, spune că va merge la Guvern cu un memoriu pentru a-şi argumenta poziţia.
‘Ne opunem categoric acestui proiect pentru că ne afectează suprafaţa fondului forestier, practic composesoratul Dud ar dispărea complet. Comuna noastră ar pierde peste 1.700 de hectare, mai ales pădure. Vom înainte un memoriu Guvernului prin care ne vom prezenta argumentele’, a spus primarul din Târnova.
Localnicii care au asistat la discuţiile de la Primărie se tem că vor rămâne fără pământ.
‘Chiar şi vecinătatea cu acest poligon implică unele restricţii, nu o să mai putem face anumite activităţi, o să avem program sau alte probleme’, a spus un localnic.
‘Eu aş pierde 75 de hectare de teren, nu e o suprafaţă mică. Dar şi ceilalţi localnici pierd, mai mult sau mai puţin, nu contează, e proprietatea lor. E vorba de teren arabil, păduri, păşuni, fâneţe, adică existenţa noastră zilnică, noi din asta trăim, avem animale pe aceste terenuri, nu putem să ne mutăm peste noapte în altă parte’, a spus o localnică.
Contactaţi de AGERPRES, reprezentanţii U.M. 01249 Arad, de care aparţine poligonul militar din Tauţ, au transmis că deocamdată nu pot oferi un punct de vedere cu privire la acest subiect. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)