O adolescentă a încercat să treacă graniţa spre Ungaria folosind un paşaport al unei prietene majore, pentru că nu primise permisiunea părinţilor de a pleca din ţară, tânăra fiind cercetată penal.
Fata are 17 ani şi a încercat să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, fiind pasageră într-o maşină înmatriculată în Polonia.
‘Cu ocazia verificării documentului în cauză, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituţiei pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana este cetăţean din România şi intenţiona să ajungă în Franţa, însă a apelat la această metodă deoarece era minoră şi nu avea acordul părinţilor să iasă din ţară’, a comunicat, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad.
Fata a folosit documentul prietenei fratelui său, care este majoră.
Angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad au preluat-o pe adolescentă după audieri, până la sosirea părinţilor.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări în acest caz pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.