AcasăStiri generaleArad: Parapantist rănit după ce s-a prăbuşit pe un câmp

Arad: Parapantist rănit după ce s-a prăbuşit pe un câmp

Un bărbat care zbura cu o parapantă s-a prăbuşit, vineri după-amiază, pe un câmp aflat la peste 15 kilometri de locul de lansare, fiind preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul a fost găsit pe un teren situat între localităţile Sâmbăteni şi Ghioroc.

‘Bărbatul s-a prăbuşit cu parapanta şi a suferit multiple traumatisme. El a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă cu elicopterul SMURD’, a spus Pleşca.

Parapantistul se lansase de pe dealul Şiriei, pe care se află şi Cetatea Şiria, loc folosit pentru astfel de activităţi sportive.

Reprezentanţii unităţii medicale au declarat că victima a ajuns la spital în stare de conştienţă şi urmează să primească îngrijiri şi să i se facă mai multe investigaţii medicale. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks