AcasăStiri generaleArad: Patru persoane, prinse în timp ce recoltau 200 de kilograme de...

Arad: Patru persoane, prinse în timp ce recoltau 200 de kilograme de plante de canabis

Patru persoane au fost prinse de procurorii DIICOT în timp ce recoltau sute de plante de canabis într-o localitate din judeţul Arad.

Potrivit DIICOT, în perioada mai – octombrie 2022, cele patru persoane au înfiinţat şi întreţinut o cultură outdoor de canabis în extravilanul unei localităţi din judeţul Arad, în scopul recoltării şi comercializării ulterioare a acesteia consumatorilor de pe raza judeţului Arad.

Traficanţii au fost prinşi sâmbătă, în timp ce recoltau plantele de canabis, fiind descoperite 360 de plante, aflate în diverse stadii de dezvoltare (cu înălţimi cuprinse între 1 metru şi 1,8 metri), în greutate totală de aproximativ 200 de kilograme, 5,1 kilograme de muguri de canabis aşezaţi în saci de plastic, precum şi dispozitive necesare întreţinerii culturii (pompă submersibilă, generator electric, 7 recipiente de 1.000 de litri, puţ forat, cabluri electrice şi furtune).

Activităţile au fost urmate de punerea în aplicare a şase mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Arad, fiind descoperită şi ridicată cantitatea de aproximativ 7 kilograme de canabis recoltată de inculpaţi în luna octombrie 2022.

În urma activităţilor, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reţinerea pentru 24 de ore a patru inculpaţi şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de 3 inculpaţi.

Ulterior, un judecător de la Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a patru dintre traficanţi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks