Peste 1.800 de elevi din judeţul Arad sunt în risc de a nu le fi încheiate situaţiile pe semestrul I, pentru că nu au avut activităţi online şi nu pot fi evaluaţi cu note, o parte dintre aceştia invocând lipsa accesului la internet, lipsa unui dispozitiv electronic pentru a participa la cursurile la distanţă, în timp ce alţii au refuzat activităţile online. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, Marius Gondor, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că 1.817 elevi din peste 46.000 din judeţ nu au suficiente prezenţe în desfăşurarea învăţământului la distanţă pentru a putea fi încheiate situaţiile lor, reprezentând aproximativ 4%. Dintre aceştia, 483 invocă faptul că nu au un dispozitiv electronic pentru a se conecta la cursurile online, 114 susţin că nu au acces la internet pentru că în zonele lor nu există acoperire, în timp ce 1.220 nu au participat la cursuri din diverse motive. ‘Unii elevi au refuzat participe la activităţi, alţii sunt plecaţi din ţară, alţii au refuzat să primească tabletele oferite de stat. Sunt multe cazuri în care părinţii nu au vrut să semneze acel contract de comodat pentru tablete, care sunt în inventarul şcolilor şi sunt date în folosinţă elevilor’, a spus Marius Gondor. Conform sursei citate, până la încheierea semestrului I, numărul elevilor aflaţi în risc de a rămâne cu mediile neîncheiate ar putea fi redus prin aplicarea unor măsuri anunţate de Ministerul Educaţiei. Între acestea, se are în vedere prelungirea perioadei în care pot fi încheiate situaţiile sau posibilitatea încheierii mediilor cu doar două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline. Gondor a precizat că în judeţ au fost distribuite în şcoli toate cele aproximativ 5.000 de tablete primite prin Ministerul Educaţiei şi că numărul real al copiilor din mediul rural care nu au acces la semnal de internet, pentru că nu există acoperire în anumite zone, este mai mare decât numărul copiilor care din această cauză nu au note suficiente. Unii copii au participat la activităţi primind lecţiile pe hârtie de la profesori sau colegi.