Acasă93Arad: Peste 20.000 de porci ar urma să fie ucişi la o...

Arad: Peste 20.000 de porci ar urma să fie ucişi la o fermă din Macea, din cauza pestei

Peste 20.000 de porci de la o fermă din localitatea arădeană Macea ar urma să fie ucişi preventiv, după ce animalele au început să moară cu simptome de pestă, iar primul buletin de analize confirmă infecţia cu virusul pestei porcine africane. Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, Marcel Roşu, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că decizia privind uciderea porcilor urmează să fie luată doar după ce confirmarea bolii vine şi de la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, unde au fost trimise probe. ‘Ferma are peste 20.000 de capete, care vor fi ucise după ce şi laboratorul din Bucureşti confirmă diagnosticul. În acest moment avem confirmare parţială, pe baza analizelor făcute în laboratorul din Arad’, a spus Roşu. Contactat de AGERPRES, administratorul fermei, Dimitrie Muscă, spune că ‘cel mai probabil boala va fi confirmată’. ‘Au început să moară porcii cu simptome de pestă, deci e greu de crezut că nu va fi confirmată boala şi de laboratorul din Bucureşti. Am respectat toate normele de protecţie, dar se pare că nu am scăpat de această molimă foarte prezentă în judeţ’, a spus Muscă. El a adăugat că aprovizionarea celor 37 de magazine de desfacere ale companiei este afectată în acest moment. ‘Sperăm ca în cel mult o săptămână să reluăm aprovizionarea magazinelor în ritm normal. Toate măsurile de dezinfecţie care sunt luate au creat deficienţe în aprovizionare. Din fericire, mai avem ferme de porci în judeţ şi chiar un abator nou în localitatea Iratoş, deschis la începutul acestui an, astfel că vom putea susţine producţia şi desfacerea’, a spus Dimitrie Muscă. Epidemia de pestă porcină africană a început, în judeţul Arad, pe 4 august 2020, de când infecţia a fost confirmată la 268 de porci din gospodării, iar în total au fost ucişi preventiv 2.268 porci domestici. La mistreţi, în acest timp au fost confirmate 204 cazuri de îmbolnăvire, dar numărul de cadavre găsite este mult mai mare, însă multe nu au putut fi investigate din cauza stării avansate de putrefacţie în care se aflau. În prezent, sunt active 47 de focare de pestă porcină africană. Luni, autorităţile judeţene au anunţat închiderea tuturor traseelor turistice din munţii Zărand, Codru-Moma şi Găina din cauza pestei porcine africane.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks