Peste 35.000 de persoane au închiriat trotinete electrice în municipiul Arad, în cele şase luni din anul trecut în care acest serviciu a fost asigurat de două companii, iar unul dintre utilizatori a parcurs circa 1.200 de kilometri cu un astfel de vehicul.
Reprezentanţii Primăriei Arad au anunţat, joi, că serviciul de închiriere a trotinetelor electrice va fi din nou disponibil de la 1 martie, după ce a fost întrerupt în decembrie, pe perioada sezonului rece. Vor fi disponibile aproximativ 600 de trotinete, amplasate în diferite locuri din oraş.
Potrivit sursei citate, în perioada iunie – decembrie 2021, peste 35.000 de persoane au folosit trotinete închiriate. Majoritatea utilizatorilor a parcurs distanţe scurte (80% din curse au o distanţă de sub 3 km), prin centrul oraşului, pentru a se deplasa la locul de muncă sau pentru a se plimba de-a lungul parcurilor. Cele mai multe utilizări au fost înregistrate în intervalul orar 16,00 – 22,00.
‘Ca o curiozitate, cel mai activ utilizator a parcurs cu trotineta, pe durata celor 6 luni de zile, peste 1.200 kilometri’, arată Primăria Arad.
Conform sursei citate, incidenţa cazurilor de furturi sau vandalism raportată la flota din oraş a fost de sub 1%.
‘Aceşti indicatori reflectă gradul de civilizaţie al cetăţenilor. Mă bucură de asemenea faptul că nu au fost înregistrate incidente majore cu aceste trotinete, că au fost folosite cu responsabilitate, viteza medie înregistrată cu trotineta electrică fiind de 13 km/h faţă de posibilitatea tehnică pe care o avea fiecare de 25 km/h. Un alt aspect pozitiv al folosirii trotinetelor electrice a fost reducerea utilizării mijloacelor de transport poluante, evitându-se astfel producerea unei cantităţi impresionante de emisii CO2. Putem spune că peste 35.000 de curse cu maşina au fost înlocuite de trotinetele electrice’, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Aradului, Călin Bibarţ.
El a mai anunţat că, începând cu vara acestui an, vor fi puse la dispoziţia arădenilor, spre închiriere, şi 330 de biciclete, care vor putea fi accesate din 22 staţii. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu)