Poliţiştii din Arad au intervenit, vineri seară, pentru a opri o petrecere care avea loc într-un local din oraşul Ineu, unde nu se respectau normele privind protecţia împotriva răspândirii SARS-CoV-2, fiind prezenţi zeci de invitaţi. În timpul unei acţiuni desfăşurate în tot judeţul pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţiei oraşului Ineu, Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică au descins într-un local din Ineu. Atât în incintă, cât şi pe terasă, avea loc o petrecere privată (aniversare), fiind legitimate aproximativ 40 de persoane care participau la eveniment. ‘A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 de lei administratorului localului, fiind întocmit şi un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor’, a precizat, sâmbătă, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Poliţiştii spun că urmează să îi identifice pe toţi participanţii, ‘în vederea luării măsurilor legale care se impun’. ‘Aceste controale vor continua şi în perioada următoare, atât în municipiu, cât şi în judeţ, în contextul creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus atât la nivel naţional, cât şi local’, a mai anunţat IPJ Arad.