AcasăStiri generaleArad: Pisică salvată dintr-o fântână aflată pe strada 'Pompierilor'

Arad: Pisică salvată dintr-o fântână aflată pe strada ‘Pompierilor’

Pompierii arădeni au scos de la o adâncime de 10 metri o pisică ce căzuse, luni, într-o fântână de pe o stradă care se numeşte ‘Pompierilor’, iar echipajul care a intervenit consideră că felina nu a ales întâmplător să se aventureze acolo unde ‘ştia’ că va fi salvată.

Incidentul a avut loc în localitatea Zădăreni, situată aproape de municipiul Arad.

‘Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Arad au intervenit cu o autospecială cu modul pentru descarcerare pentru a salva o pisică căzută într-o fântână, în localitatea Zădăreni, pe strada Pompierilor. Pentru salvarea ei, pompierii au utilizat accesoriile din dotarea autospecialei şi au coborât în fântâna adâncă de peste 10 metri, reuşind să o aducă la suprafaţă în siguranţă. Nu ştim a câta viaţă şi-a sărbătorit-o, însă presupunem că nu a ales întâmplător să se aventureze pe strada Pompierilor, întrucât ştia că pentru noi, pompierii arădeni, fiecare viaţă contează’, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Felina a fost redată stăpânului, cel care sunase la 112 pentru a cere ajutorul pompierilor. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks