Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări pentru comiterea mai multor infracţiuni în cazul percheziţiilor care au avut loc, miercuri, la sediile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU). ‘Confirmăm faptul că în dosarul penal pentru care se efectuează ‘in rem’ acte de urmărire penală – cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor, abuz în serviciu în formă continuată, neglijenţă în serviciu în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată – sub supravegherea procurorului de caz, cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Biroul de Investigaţii Criminale, a Direcţiei Generale Anticorupţie, au fost efectuate percheziţii domiciliare la şapte adrese, imobile aflate pe raza municipiului Arad, respectiv la instituţii publice şi locuinţe proprietate personală’, arată comunicatul. Parchetul mai anunţă că ‘detalii din cuprinsul anchetei nu pot fi aduse la cunoştinţa opiniei publice’. Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că sunt verificate achiziţii în legătură cu gestionarea pandemiei de SARS-CoV-2, dar se fac verificări şi cu privire la testările pentru depistarea infecţiilor cu noul coronavirus. Joi, aceleaşi surse din anchetă au declarat că percheziţiile l-au vizat şi pe directorul medical al SCJU Arad, medicul Mircea Onel. În plus, la DSP ar exista suspiciuni că s-ar fi făcut teste pentru SARS-CoV-2 ‘la negru’. Contactat de AGERPRES, medicul Mircea Onel a confirmat percheziţiile acasă şi la biroul său şi a precizat că au legătură cu decesul unui pacient bolnav de COVID-19. Este vorba de un pastor care avea 64 de ani şi căruia nu i s-ar fi făcut testul pentru SARS-CoV-2 când a ajuns la spital pentru că nu ar fi intrat în definiţia de caz. ‘Este vorba de un dosar de zădărnicirea combaterii bolilor. Nu am nicio responsabilitate legată de acel deces, nu era atributul meu să fac ancheta epidemiologică. Procurorii au vrut să vadă dacă am ceva contracte de sponsorizare, documente privind comenzi, achiziţii, sponsorizări, dar nu au avut ce să găsească’, a spus Mircea Onel. La rândul său, şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat, pentru AGERPRES, că ‘niciunul dintre angajaţii instituţiei nu are vreo calitate în acest dosar, în acest moment’. ‘Am pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate de la toate departamentele şi aşteptăm concluziile. Pot să vă spun că, dacă e vorba de testări, acestea nu s-ar fi putut face fără să fie înregistrate, contabilitatea noastră este făcută după rigori foarte stricte’, a spus Timiş.