AcasăStiri generaleArad: Şase camioane cu 72 de tone de deşeuri venite din Europa...

Arad: Şase camioane cu 72 de tone de deşeuri venite din Europa au fost blocate să intre în ţară

Şase camioane care transportau în total peste 72 de tone de deşeuri, aduse din trei ţări europene, au fost blocate de autorităţile române să intre în ţară pe la frontiera de vest.

Camioanele au fost verificate la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Borş II şi erau conduse de cetăţeni români şi ungari.

‘Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale plastice, cauciuc, aluminiu, mobilă, saltele, covoare şi electrocasnice second-hand de la diferite societăţi comerciale din Germania, Olanda şi Cehia pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatelor Judeţene Arad şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 72.320 kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse’, a transmis, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.

Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate expeditorilor din cele trei ţări.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks