Şase persoane din Turcia şi Siria au fost prinse, în noaptea de duminică spre luni, când voiau să iasă ilegal din România, ascunse într-un TIR încărcat cu alune care urmau să fie livrate unei companii din Elveţia.
TIR-ul a fost verificat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac şi era condus de un cetăţean turc.
‘Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, alune pentru o societate comercială din Elveţia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, în compartimentul destinat mărfurilor, şase cetăţeni străini. Persoanele depistate au fost preluate şi transportate la sediul instituţiei pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Turcia şi Siria’, a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad.
Migranţii vor fi cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, în timp ce şoferul ar putea fi cercetat pentru trafic de migranţi.