Un şofer de TIR a provocat scandal în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, pe unde a intrat în ţară, nemulţumit de aglomeraţie şi timpii mari de aşteptare pentru formalităţi, el fiind amendat de jandarmi după ce le-ar fi înjurat pe angajatele Agenţiei de Control şi Încasare.
Bărbatul are 45 de ani şi este din Sibiu, iar când a intrat în ţară le-a reproşat angajaţilor de la frontieră că a aşteptat prea mult pentru formalităţi.
‘Fiind nemulţumit cu privire la timpii de aşteptare necesari pentru efectuarea formalităţilor de control şi încasare la rampa de cântărire a gabaritului, a devenit agresiv şi a început să aducă injurii şi expresii jignitoare angajatelor instituţiei respective. Echipajul de la Jandarmerie aflat în serviciul de ordine publică în zona punctului de trecere a frontierei a fost sesizat cu privire la acest fapt şi a acţionat pentru aplanarea conflictului şi luarea măsurilor legale. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei, pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, împotriva persoanelor, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora’, a informat, miercuri, Jandarmeria Arad.
Conform sursei citate, jandarmii au intervenit în cel puţin 20 de cazuri similare petrecute la frontieră de la începutul anului. În majoritatea cazurilor, scandalurile erau provocate de şoferi de TIR care aşteptau efectuarea procedurilor legale de intrare în ţară, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 7.000 de lei.
La frontiera cu Ungaria se înregistrează frecvent coloane de camioane, mai ales pe sensul de ieşire din România. Miercuri este din nou aglomeraţie pe arterele dedicate traficului greu din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Conform aplicaţiei online de monitorizare a timpilor de aşteptare, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, aici se aşteaptă cel puţin 80 de minute pe cele două artere de intrare în ţară a camioanelor. Pe sensul de ieşire în România se aşteaptă 120 de minute, fiind deschise trei artere.
Aplicaţia informează că timpii mari de aşteptare sunt cauzaţi de ‘lipsa personalului din partea autorităţilor maghiare’ şi de numărul mare de automarfare prezente la frontieră. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)