O şoferiţă din Arad este cercetată de poliţişti după ce a luat pe capota maşinii o femeie cu care se certase din cauza unui loc de parcare, scena fiind filmată de martori.
Incidentul a avut loc în 4 aprilie, însă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad a oferit informaţii abia miercuri, după ce imagini filmate de martori au ajuns în mediul online.
Conform reprezentanţilor IPJ, scandalul între cele două femei a avut loc pe bulevardul Gheorghe Magheru, din municipiul Arad.
‘Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că, pe fondul unul conflict spontan, o femeie de 65 de ani, din Arad, ar fi accidentat o femeie de 35 de ani, din Arad. Victima a fost transportată la spital în vederea evaluării stării sale şi acordarea de îngrijri medicale. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 2 Micălaca, pentru clarificarea împrejurărilor în care a avut loc fapta şi luarea măsurilor legale care se impun, într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe’, precizează o informare transmisă de IPJ Arad.
În imaginile publicate de presa locală se vede cum presupusa victimă, după ce s-ar fi certat cu şoferiţa din cauza unui loc de parcare, se pune în faţa maşinii pentru a bloca plecarea acesteia până la sosirea poliţiştilor. Şoferiţa nu a oprit şi a luat-o pe femeia cu care se certase pe capotă. La un moment dat şoferiţa a frânat, iar femeia a căzut de pe capotă pe şosea, unde a fost abandonată.
Incidentul a fost filmat din unghiuri diferite de martori la scandal şi de camera de bord a unui autoturism aflat în trafic. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)