Ţigări în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei au fost descoperite în urma unor percheziţii făcute de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Arad la persoane bănuite de contrabandă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, percheziţiile au avut loc în două cazuri, pe parcursul lunii martie.
În primul caz, poliţiştii arădeni şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au descins la două locuinţe şi la sediul unei societăţi comerciale din Oradea.
‘Din cercetări a reieşit că un bărbat de 35 de ani ar fi preluat, de la domiciliul unui bărbat de 45 de ani, 14.000 de pachete de ţigarete netimbrate, pe care le-ar fi transportat în alte locaţii. În urma percheziţiilor, la imobilele bărbatului de 35 de ani au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 43.500 de pachete de ţigarete (870.000 de ţigarete) netimbrate, de diferite mărci, susceptibile a proveni din contrabandă, în valoare de aproximativ 805.000 de lei. Bărbatul a fost reţinut, şi, ulterior, arestat pentru 30 de zile. La domiciliul bărbatului de 45 de ani, au fost descoperite 42.927 de pachete de ţigarete de diferite mărci, netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă, în valoare de aproximativ 600.000 de lei. Din cercetări a reieşit că acesta ar fi comercializat bărbatului de 35 de ani 14.000 de pachete de ţigarete, care au fost depistate în timp ce erau transportate într-o autoutilitară, pe DJ 791, în localitatea Olari. Bărbatul a fost reţinut şi, ulterior, arestat’, a informat IPJ Arad.
În al doilea caz, în municipiul Arad, pe Calea Radnei, a fost depistată o autoutilitară condusă de un bărbat de 29 de ani, din Bucureşti. În autovehicul se aflau ţigarete de contrabandă.
‘Doi arădeni, de 39 şi 44 de ani, ar fi descărcat ţigaretele pentru a le transporta în alte locaţii. La domiciliile celor doi arădeni au fost efectuate percheziţii, în urma activităţilor fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 37.500 de pachete de ţigarete (750.000 de ţigarete), în valoare de aproximativ 525.000 de lei’, a precizat IPJ.
Suspecţii au fost reţinuţi, ulterior pe numele acestora fiind dispusă arestarea preventivă.