Trei TIR-uri încărcate cu diferite tipuri de deşeuri, care erau aduse din Polonia, Olanda şi Elveţia, au fost blocate să intre în ţară prin punctele de trecere a frontierei Nădlac II şi Borş II, iar autorităţile române au dispus să fie returnate în ţările expeditoare.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră Arad, transporturile nu îndeplineau condiţiile legale pentru a intra în România.
Cele trei automarfare erau conduse de doi cetăţeni români şi un polonez, care transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, ‘diverse mărfuri’ pentru firme din România.
‘Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că două din mijloacele de transport era încărcate cu 25.940 kg de deşeuri constând în aluminiu, pilitura, şpan neferos, iar celălalt era incărcat cu 64 geamuri termopane, 28 panouri termoizolante, 768 anvelope, 4 biciclete, echipamente electrice, electronice şi instalaţii de răcire second-hand, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse’, au precizat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Autorităţile nu au permis accesul automarfarelor pe teritoriul României şi au dispus ca deşeurile să fie returnate societăţilor expeditoare. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)