Comunitatea ucrainenilor din judeţul Arad a pregătit peste 200 de locuri de cazare pentru refugiaţi, marea majoritate în comuna Târnova, dar şi în municipiul Arad, iar luni efectuează un transport de ajutoare la frontiera cu Ucraina, pentru cei care ajung în ţara noastră.
Preşedintele filialei judeţene Arad a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), Gavrilă Miculaiciuc, a declarat luni, pentru AGERPRES, că numeroşi etnici din comuna Târnova s-au implicat în ultimele zile şi şi-au pus la dispoziţie case pentru a caza refugiaţi. Unele dintre case sunt goale, pentru că proprietarii sunt plecaţi la muncă în străinătate, însă altele sunt locuite şi ucrainenii care trăiesc de 30 de ani în zonă sunt dispuşi să le împartă cu refugiaţii.
‘Este o implicare deosebită a comunităţii de ucraineni de la Târnova, care numără aproximativ 2.000 de suflete, fiind cea mai mare din judeţ. Şi-au oferit casele, avem în jur de 200 de locuri pentru refugiaţi. Mai avem şi apartamente disponibile în municipiul Arad. Până acum nu am adus refugiaţi în judeţul nostru, dar am ajutat la preluarea acestora de la graniţa cu Ucraina pentru a fi duşi în alte locuri sau în Ungaria’, a spus Miculaiciuc.
Conform sursei citate, UUR Arad a dus, duminică, ajutoare pentru refugiaţi la Sighetu Marmaţiei, iar un al doilea transport va ajunge la frontieră în cursul zilei de luni.
‘Am primit foarte multe oferte de donaţii şi nu doar de la ucraineni. S-au implicat mult şi primari sau foşti primari din judeţ. Miercuri vom face un al treilea transport de alimente şi îmbrăcăminte la frontiera cu Ucraina, acolo unde sunt mulţi care au nevoie de ajutor’, a mai declarat Gavrilă Miculaiciuc
Potrivit UUR Arad, în judeţ există o comunitate de aproximativ 4.000 de ucraineni, dintre care jumătate trăiesc în comuna Târnova sau sate din jurul acesteia. În această zonă, ucrainenii s-au instalat începând cu 1992.
Potrivit ultimului recensământ, numărul ucrainenilor din judeţ este jumătate faţă de datele URR, însă Gavrilă Miculaiciuc afirmă că mulţi erau plecaţi la lucru în străinătate în perioada culegerii datelor, în urmă cu un deceniu.