Un bărbat a decedat, luni, după ce a căzut de pe un pod din municipiul Arad pe calea ferată, în vecinătatea Gării Centrale din oraş, iar poliţiştii fac cercetări cu privire la împrejurările producerii tragediei.
‘Poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Arad au fost sesizaţi despre o persoană care ar fi căzut de pe Podul Grădişte, pe linia de cale ferată. Din verificări, s-a constatat faptul că este vorba despre un bărbat de 59 de ani, din Arad, care a decedat în urma impactului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului’, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Poliţiştii caută martori pentru a stabili dacă nu cumva bărbatul s-a aruncat de pe pod.
Echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean trimis la locul incidentului a constatat că victima a suferit ‘leziuni incompatibile cu viaţa’.