Un pasager care călătorea în trenul internaţional care circulă pe ruta Budapesta – Bucureşti a fost prins de poliţiştii de frontieră arădeni că avea canabis asupra sa, cazul fiind preluat pentru cercetări de către procurorii DIICOT.
Trenul a fost verificat la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, printre pasagerii verificaţi fiind şi un cetăţean francez în vârstă de 41 de ani.
‘În urma controlului efectuat de poliţiştii de frontieră, s-a constatat că în interiorul bagajului de mână se aflau trei pungi transparente din plastic, care conţineau o substanţă vegetală de culoare verde-oliv, cu miros înţepător. Existând suspiciuni că respectiva substanţă este interzisă la deţinere, cetăţeanul francez a fost condus la sediul sectorului pentru cercetări şi verificări suplimentare. S-a solicitat sprijin lucrătorilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Arad şi s-a stabilit că cele trei pungi transparente conţin muguri de substanţă vegetală, presupusă a fi canabis şi cântăresc aproximativ 35 de grame’, a informat, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism fac cercetări pentru de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu)