Zece migranţi au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni, în ultimele 24 de ore, când încercau să treacă graniţa în Ungaria ilegal, pe jos, pe câmp.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad, în zona oraşului Nădlac, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, trei persoane au fost observate mergând pe jos spre statul vecin.
‘Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni din Irak, Egipt şi Tunisia, cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani’, informează Poliţia de Frontieră Arad.
În zona localităţii Vărşand, poliţiştii de frontieră au depistat cinci migranţi ‘care se deplasau pe jos cu intenţia de a trece frontiera ilegal în Ungaria’. În urma cercetărilor s-a stabilit că aceştia sunt din Afganistan şi au vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.
În apropiere de Borş, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, au fost prinse două persoane care se deplasau pe jos. Acestea sunt din Algeria, în vârstă de 35, respectiv 41 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.
[…] Sursa: PRESSONLINE […]