Zeci de câini aflaţi în cuşti metalice au fost duşi cu şase microbuze, joi, în faţa sediului Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, de o asociaţie care urma să îi scoată din ţară pentru a fi oferiţi spre adopţie în ţări din Uniunea Europeană, după ce autorităţile au considerat că aceste transporturi de animale nu îndeplinesc condiţiile legale.
Asociaţia care a colectat câinii din mai multe judeţe ale României gestiona două centre în judeţul Arad, care au fost închise, zilele trecute, de DSVSA, astfel că nu s-au mai putut emite certificatele necesare pentru scoaterea din ţară a patrupedelor.
În semn de protest, asociaţia a trimis microbuze încărcate cu animale în faţa sediului instituţiei, aşteptând o soluţionare a problemei.
Şeful DSVSA Arad, Marcel Roşu, a declarat, pentru AGERPRES, că cele două centre de colectare pentru animale de companie ‘au fost închise deoarece nu respectau condiţiile de trasabilitate a animalelor’.
‘Odată cu închiderea acestor centre este evident că nu se mai pot elibera paşapoarte pentru animale, astfel încât să fie scoase din ţară. Conform legislaţiei, ca să fie scoase din ţară spre adopţie, aceste animale trebuia să provină din unităţi autorizate, să fi fost îngrijite, să aibă documente în acest sens, carnet de sănătate în vederea eliberării paşaportului’, a spus Marcel Roşu.
El a afirmat că asociaţia în cauză trimitea în ţări UE chiar şi câteva sute de animale într-o zi, în condiţiile în care în judeţul Arad avea o capacitate de gestionare de 60 de animale de companie.
Soluţia propusă de DSVSA este ca animalele să fie duse în ‘centre de colectare’ autorizate, de unde să li se elibereze documente necesare tranzitării frontierei, sau să se întoarcă în locaţiile de unde provin până când asociaţia intră în legalitate privind desfăşurarea acestei activităţi. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu)