AcasăStiri generaleArad: Zeci de călători s-au autoevacuat după ce locomotiva unui tren a...

Arad: Zeci de călători s-au autoevacuat după ce locomotiva unui tren a luat foc

Zeci de călători dintr-un tren care circula în judeţul Arad s-au autoevacuat, sâmbătă dimineaţă, după ce locomotiva a luat foc în urma unui scurtcircuit, fără a exista răniţi.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, incidentul a avut loc în zona localităţii Felnac.

‘Pompierii militari arădeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unei locomotive, la ieşirea din localitatea Felnac către Arad. Pentru misiune au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă. În sprijinul forţelor au acţionat şi pompierii voluntari ai SVSU Felnac. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta la nivelul compartimentul motor, cu degajări de fum. Incendiul a fost localizat şi lichidat prompt, fără a se înregistra victime’, a transmis ISU.

Aproximativ 40 de persoane care se aflau în tren s-au autoevacuat, iar niciun călător nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Călătorii au fost preluaţi şi transportaţi la destinaţie de un alt automotor.

Cauza producerii incendiului a fost un scurtcircuit.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks