AcasăStiri generaleArafat: Autoscara defectă de la Constanţa era cumpărată printr-un program transfrontalier româno-bulgar,...

Arafat: Autoscara defectă de la Constanţa era cumpărată printr-un program transfrontalier româno-bulgar, prin 2010

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, joi, că autoscara defectă de la Constanţa, trimisă la un incendiu soldat cu decesul unei femei care a căzut în gol de la etajul 6 al imobilului, era cumpărată printr-un program transfrontalier româno-bulgar. ‘Autoscara care era defectă la Constanţa şi care era în apropierea locului incendiului şi pentru care nu s-au solicitat fonduri pentru repararea ei (…) face parte din cele achiziţionate de Constanţa printr-un program transfrontalier româno-bulgar, deci e achiziţionată prin anii 2010-2012’, a spus Arafat, la finalul prezentării Raportului de activitate al DSU şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia. El a precizat că IGSU va prezenta joi un comunicat cu măsurile luate şi cu toate aspectele privind cazul menţionat. ‘Aşteptăm mai multe informaţii, am numit un grup de lucru, după ce am discutat şi cu domnul ministru Bode, care va analiza toate aspectele operaţionale şi va veni cu propuneri în decurs de 3-4 săptămâni. Grupul de lucru e format din personal de la DSU de la IGSU şi de la câteva inspectorate – unele care au perne, unele care nu au perne şi să vină să spună punctele lor de vedere şi să vină cu o propunere pe linia asta’, a mai afirmat Arafat. El a arătat că, din 2017 până în prezent, au intrat în dotarea inspectoratelor peste 80 de autoscări noi. ‘Nu sunt acum judeţe fără autoscări, sunt localităţi fără autoscări noi, care mai deţin autoscările vechi funcţionale. Mai vin încă 18 platforme de salvare de la înălţime, care sunt deja în curs de achiziţie la IGSU, e finalizată din ce ştiu licitaţia, (…), deci o să putem vorbi în perioada următoare de peste 135-140 de autoscări, autoplatforme de salvare luate după anul 2010’, a mai menţionat Arafat. Şeful DSU a adăugat că celelalte trei autoscări primite de Constanţa sunt cumpărate de IGSU, recent, prin fonduri europene. ‘Dacă noi consideram că totul a fost perfect, nu era trimisă de IGSU o echipă de anchetă sau de investigaţie care să verifice. Faptul că s-a trimis acolo o echipă, înseamnă că ne-am sesizat că ceva n-a mers corect. Unul dintre lucrurile investigate de echipa respectivă este raportarea greşită către noi. Mi s-a dat o oră, pe care noi am comunicat-o, pentru ca ulterior să găsim că nu asta a fost ora’, a afirmat Arafat. Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în legătură cu modul în care pompierii au intervenit la incendiul izbucnit marţi la un bloc din Constanţa, soldat cu decesul unei femei care a căzut în gol de la etajul 6 al imobilului. Dosarul a fost deschis în urma unei autosesizări a Parchetului Militar, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniela Dediu. Un puternic incendiu a izbucnit, marţi, într-un apartament situat la etajul 6 al unui bloc de pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanţa. O femeie aflată în apartament a încercat să scape ieşind în exteriorul balconului şi a căzut în gol de la etaj. Iniţial, femeia şi soţul acesteia reuşiseră să iasă din apartament, însă ea s-a întors în locuinţă pentru a recupera un laptop. Tragedia a avut loc în contextul în care primele echipaje de pompieri venite la faţa locului nu aveau nici autoscară şi nici o saltea pe care femeia să poată sări. ISU Constanţa a transmis că la faţa locului a fost adusă o autoscară, la două minute după ce femeia a căzut de la etaj, însă în spaţiul public au apărut imagini care arată că autoscara ar fi ajuns cu o întârziere de 14 minute.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks