Aproximativ 650.000 de bucureşteni au vizitat traseele pietonale de weekend, pe parcursul celor peste cinci luni în care s-a desfăşurat proiectul ‘Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană’.
Potrivit Centrului Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB, care a anunţat închiderea evenimentului din acest an, ‘Străzi deschise’ s-a desfăşurat în perioada 30 aprilie – 16 octombrie, pe parcursul a 23 de sfârşituri de săptămână. Şase străzi din cinci sectoare ale oraşului au fost deschise pentru pietoni, iar 12 zone intens circulate din Bucureşti au fost transformate în ‘insule de relaxare temporare’ pentru locuitori, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
‘Aproximativ 650.000 de bucureşteni au vizitat, pe parcursul celor peste cinci luni de eveniment, traseele pietonale de weekend şi au participat la 800 de evenimente artistice pregătite de 50 de instituţii, operatori culturali şi artişti ai Bucureştiului. Cu acest prilej, Primăria Capitalei mulţumeşte publicului bucureştean şi turiştilor prezenţi în număr foarte mare la eveniment, precum şi tuturor partenerilor şi instituţiilor care au asigurat buna desfăşurare a proiectului’, a transmis ARCUB.
Prin ‘pietonalizarea temporară’ a unor artere ale oraşului, ‘Străzi deschise’ urmăreşte să încurajeze activităţile recreaţionale în spaţiul public, promovează mersul pe jos, oferă ‘o nouă perspectivă de raportare’ la oraş şi contribuie la dezvoltarea afacerilor locale situate pe traseele pietonale ale evenimentului, se explică în comunicat.
În acest an, proiectul s-a extins în premieră şi în afara centrului oraşului, pe mai multe străzi din sectoarele Capitalei. În timpul sezonului estival, proiectul ‘Străzi deschise’ a instaurat 12 zone pietonale, 35 de străzi şi 25 de kilometri. Pentru a ajunge la cât mai mulţi locuitori, fiecare traseu pietonal a beneficiat de minimum două weekenduri de eveniment.
Calea Victoriei a fost vizitată în medie de 15.000 de persoane în fiecare sfârşit de săptămână. Proiectul s-a mai desfăşurat pe Şoseaua Kiseleff, Bulevardul Unirii, la Piaţa Universităţii şi la Piaţa George Enescu.
‘Străzi deschise’ a ajuns pentru prima dată în cartierele Bucureştiului în 2022, în următoarele zone: Sectorul 1 – Bulevardul Bucureştii Noi, Strada Alexandru Constantinescu, Strada General Ştefan Burileanu; Sectorul 2 – Strada Jean Louis Calderon;
Sectorul 4 – Rondul Fântânii Zodiac; Sectorul 5 – Strada Bârcă; Sectorul 6 – Drumul Taberei.
Pe parcursul celor peste cinci luni, traseele pietonale au găzduit evenimente sportive şi educative, evenimente de activare a comunităţilor din oraş şi evenimente artistice pregătite de instituţii culturale ale oraşului, dar şi de operatori culturali privaţi, antreprenori HoReCa şi artişti independenţi din Bucureşti.
‘Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană’ este un eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia de Cultură, Învăţământ, Turism, alături de ARCUB şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti, în calitate de operatori zonali.