O persoană a decedat şi alte patru au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un parapet de protecţie din beton, după care a părăsit partea carosabilă, căzând de la o diferenţă de nivel de circa 10 – 12 metri. Accidentul a avut loc marţi seara, pe DN 7, pe raza localităţii Cotmeana. Potrivit IPJ Argeş, din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier, s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din Câineni, judeţul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localităţii Cotmeana, din direcţia Piteşti spre Râmnicu Vâlcea, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, în condiţii ce urmează a fi stabilite prin cercetări, intrând în coliziune cu un parapet de protecţie din beton şi cu glisiera metalică de protecţie, după care a părăsit partea carosabilă, căzând de la o diferenţă de nivel de circa 10 – 12 metri. Iniţial, toţi cei cinci ocupanţi ai autoturismului au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii şi îngrijiri medicale – conducător auto de 48 de ani, din Câineni, judeţul Vâlcea; pasager dreapta faţă, bărbat de 72 de ani, din comuna Vlădeşti, judeţul Vâlcea; pasagere spate: femeie de 69 de ani, din Vlădeşti, judeţul Vâlcea, femeie de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, şi femeie de 25 de ani, din comuna Budeşti, judeţul Vâlcea. Poliţia anunţă că, în cursul nopţii, a survenit decesul conducătorului auto. Totodată, în urma investigaţiilor medicale, doi dintre ocupanţi (bărbatul de 72 de ani, din Vlădeşti, ocupant al locului dreapta faţă, şi femeia de 47 de ani, din Râmnicu Vâlcea, pasageră spate) au fost diagnosticaţi cu fractură membru inferior, iar celelalte două femei de pe bancheta din spate (femeie de 69 de ani, din Vlădeşti, şi femeie de 42 de ani, din Mihăeşti, judeţul Vâlcea) au suferit contuzii şi alte traumatisme. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul.