Un bărbat care ar fi comercializat cocaină şi amfetamină în Piteşti şi Câmpulung este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în cauză fiind efectuată miercuri o percheziţie domiciliară.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, au efectuat miercuri o percheziţie domiciliară, în municipiul Piteşti, într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de o persoană bănuită pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Potrivit IPJ Argeş, în fapt s-a reţinut că persoana bănuită ar fi comercializat droguri de mare risc, respectiv cocaină şi amfetamină, în municipiul Piteşti şi Câmpulung, potenţialilor consumatori interesaţi, deplasându-se la aceştia adeseori cu o autospecială taxi, în diverse locaţii.
De asemenea, de cele mai multe ori, persoana bănuită ar fi comercializat ilegal stupefiantele şi la sediul unei spălătorii auto, pe care ar fi administrat-o în fapt.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, va fi condusă, în vederea audierii, o persoană. AGERPRES / (AS – autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Marius Frăţilă)