AcasăStiri generaleArgeş: Bărbat reţinut după ce a agresat sexual mai multe minore

Argeş: Bărbat reţinut după ce a agresat sexual mai multe minore

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, suspectat că a agresat sexual mai multe minore în oraşul Topoloveni, a fost reţinut pentru 24 de ore, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform sursei citate, poliţiştii din Topoloveni au fost sesizaţi, în cursul zilei de miercuri, că un bărbat ar fi agresat mai multe fete în zona unei staţii pentru mijloacele de transport în comun. Un echipaj care a intervenit în zonă l-a identificat pe suspect şi l-a condus la audieri.

‘Din cercetări s-a stabilit că (…) în jurul orei 14,30, un bărbat de 46 de ani, din Bogaţi, ar fi agresat sexual, atingându-le în zone intime, două minore, care se aflau în zona unei staţii pentru mijloacele de transport în comun. Anterior, în cursul aceleiaşi zile, bărbatul ar fi manifestat aceleaşi gesturi faţă de alte două minore, într-un mijloc de transport în comun’, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks