Bărbatul care ameninţa că îşi dă foc, miercuri, în cimitirul din oraşul Ştefăneşti, a fost imobilizat fără a fi folosite cătuşe, iar la faţa locului se aflau doi negociatori, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. ‘Bărbatul a fost imobilizat în jurul orei 10,15, conform procedurilor în vigoare, fără a fi folosite cătuşe. Ulterior a cooperat cu forţele de ordine. Conform Legii nr. 192 din 25 octombrie 2019 (…), poliţistul este îndreptăţit să utilizeze cătuşe sau alte mijloace de imobilizare în scopul împiedicării sau neutralizării acţiunilor violente ale oricărei persoane (…) în scopul prevenirii autovătămării persoanei ori apariţiei unei stări de pericol la adresa vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale a poliţistului sau a altei persoane. Persoana era în pericol să îşi facă rău’, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş. Conform sursei citate, la faţa locului au existat, încă din primele momente, doi negociatori, unul dintre ei de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (SAS), de unde a fost trimisă, preventiv, o grupă care să poată interveni în cazul în care situaţia degenera. Poliţiştii din Ştefăneşti au fost sesizaţi, miercuri, că un localnic de 60 de ani ameninţă cu autoincendierea, fiind nemulţumit de extinderea cimitirului. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţişti şi şeful Poliţiei Ştefăneşti, pentru luarea primelor măsuri. Ulterior au ajuns în zonă adjunctul inspectorului şef al IPJ Argeş, şeful Serviciului Ordine Publică, dar şi o echipă din cadrul SAS, în vederea detensionării situaţiei. De asemenea, a fost alertat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, care a trimis un echipaj de pompieri.