Fostul campion naţional la raliu Vali Porcişteanu este imaginea campaniei de vaccinare care se va desfăşura în weekend la centrul de tip drive-through de la Piteşti, a anunţat, vineri, Instituţia Prefectului Argeş.
‘Fii tu cel care decide direcţia în viaţa ta. Mergi la centrul drive-through în acest weekend şi vaccinează-te! (…) Şi eu m-am vaccinat şi pot conduce acum spre orice destinaţie’, le-a transmis pilotul argeşenilor printr-un clip de promovare a campaniei de imunizare.
Centrul de vaccinare drive-through, amenajat în parcarea Vivo Mall din Piteşti, va fi deschis de sâmbătă dimineaţa de la ora 8,00 până la miezul nopţii, precum şi duminică, în acelaşi interval orar.
‘Vor fi două fluxuri de imunizare la care se poate alege între serurile Pfizer sau Johnson&Johnson. Există o zonă postvaccinare unde se va aştepta minim 15 minute, sub supravegherea unui cadru medical’, se precizează în comunicatul Instituţiei Prefectului Argeş.