Cinci cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 au fost confirmate, în ultimele două zile, în rândul personalului Penitenciarului Mioveni din judeţul Argeş. ‘Dintre cei cinci poliţişti de penitenciare, patru îşi exercitau atribuţiile în sectorul administrativ, iar unul în sectorul operativ, cu purtarea, în permanenţă, a echipamentului de protecţie. Verificările efectuate constant pe linie medicală nu au relevat existenţa unor simptome specifice COVID-19 la nivelul populaţiei carcerale’, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Mioveni. Conform sursei citate, în prezent se efectuează ancheta epidemiologică. Activitatea penitenciarului se desfăşoară în condiţii normale, fără disfuncţionalităţi, atât din punct de vedere administrativ, cât şi operativ. ‘Administraţia Penitenciarului Mioveni aplică îndrumările Direcţiei de Sănătate Publică Argeş şi promovează conduita de prevenţie stabilită prin Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă, continuând implementarea măsurilor igienico-sanitare, monitorizarea medicală a tuturor persoanelor private de libertate şi triajul epidemiologic al poliţiştilor de penitenciare, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din serviciu, conform planificărilor’, se precizează în comunicat.