Cinci persoane au fost rănite, marţi, după ce două autoturisme au intrat în coliziune pe DN 7, în localitatea Leordeni.
‘Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că un bărbat de 32 de ani, din Bucureşti, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localităţii Leordeni, din direcţia Piteşti spre Bucureşti, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de deplasare prin viraj la stânga, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 24 de ani, din comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa, care se afla în depăşire, având aceeaşi direcţie de deplasare cu primul autoturism’, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Conform aceleiaşi surse, printre răniţi se numără două femei însărcinate şi o fetiţă de 10 ani.
‘În urma impactului au suferit leziuni bărbatul de 32 de ani, din Bucureşti, care conducea primul autoturism, o tânără de 18 ani, din comuna Hulubeşti, judeţul Dâmboviţa (însărcinată), pasageră dreapta faţă în primul autoturism, iar din al doilea autoturism, conducătoarea auto, de 24 de ani, din comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa, o altă femeie, de 26 de ani, din Leordeni (însărcinată), pasager dreapta faţă în al doilea autoturism, precum şi o minoră de 10 ani, aflată pe bancheta din spate’, precizează IPJ Argeş.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.