Instituţia Prefectului Argeş a anunţat, joi, că a fost transmisă către Ministerul Sănătăţii lista unităţilor spitaliceşti din judeţ care doresc să îşi reia activitatea în regim mixt, COVID şi non-COVID. Este vorba despre spitalele de pneumoftiziologie din Câmpulung Muscel, Valea Iaşului şi Leordeni, Spitalul Municipal Câmpulung Muscel şi Spitalul Militar Piteşti. ‘Propunerile au fost făcute de către managerii de spitale, ţinând cont de tendinţa descrescătoare a numărului de cazuri COVID-19 şi datorită gradului scăzut de ocupare a paturilor pentru pacienţii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Toate spitalele care se vor reorganiza pentru reluarea activităţilor non-COVID vor înainta DSP Argeş o actualizare a planului de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale, a hărţii zonelor de risc şi a procedurilor operaţionale privind dezinfecţia, purtarea echipamentului de protecţie personală şi circuitele funcţionale adaptate în conformitate cu măsurile specifice de prevenire şi limitare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2’, se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş. Conform aceleiaşi surse, DSP Argeş va reanaliza nevoia de servicii de asistenţă medicală spitalicească COVID în funcţie de evoluţia numărului de îmbolnăviri şi gradul de ocupare a paturilor din judeţ. Instituţia Prefectului Argeş reaminteşte că, încă din data de 29 mai 2020, spitalele folosite pentru tratarea pacienţilor COVID pot asigura şi asistenţa medicală pentru pacienţii non-COVID, în baza unui ordin al ministrului Sănătăţii. Conform ordinului menţionat, ‘în funcţie de evoluţia epidemiologică locală, spitalele care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2 pot asigura, cu avizul DSP, asistenţa medicală şi pacienţilor non-COVID-19 în condiţiile existenţei circuitelor funcţionale complet separate, fără a fi necesară externarea/transferarea tuturor pacienţilor internaţi către alte spitale’. În spitalele din judeţul Argeş sunt internaţi, joi, 143 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 30 la ATI.