Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a aprobat, luni, propunerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) privind suplimentarea cu 27 a paturilor pentru pacienţii confirmaţi cu COVID-19. Potrivit hotărârii adoptate de CJSU Argeş, cele 27 de paturi se află în Pavilionul Grant al Spitalului de Pneumoftiziologie din municipiul Câmpulung Muscel. De asemenea, s-a aprobat suplimentarea cu opt a paturilor pentru pacienţii suspecţi de infectarea cu virusul SARS-CoV-2 din Pavilionul Stănescu, aflat în cadrul aceleiaşi unităţi medicale. DSP Argeş urmează să înainteze propunerile către Ministerul Sănătăţii. Prefectul Emanuel Soare anunţase, anterior, că în spitalele din judeţul Argeş nu mai sunt locuri pentru pacienţii cu COVID-19. ‘În acest moment în judeţul Argeş nu mai sunt locuri disponibile în spitale pentru pacienţii COVID-19. (…) Nu mai avem posibilităţi în judeţ. Rămâne transferul în alte judeţe’, a transmis prefectul. Oficialul precizase că o soluţie ar fi suplimentarea numărului de paturi pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 la Spitalul de Pneumoftiziologie din Câmpulung Muscel. În spitalele din judeţul Argeş erau internaţi, luni, 515 pacienţi cu COVID-19, dintre care 39 la ATI. De la începutul pandemiei, 10.041 de argeşeni au fost confirmaţi pozitiv, iar 305 au murit. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)