Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a decis, marţi, că este permisă organizarea de pieţe volante specifice sărbătorilor de iarnă, precum şi desfăşurarea obiceiurilor de sezon, limitând însă numărul colindătorilor dintr-un grup la şase. ‘CJSU a hotărât să permită organizarea de pieţe volante, inclusiv a celor specifice sărbătorilor de iarnă, pe teritoriul judeţului Argeş. (…) CJSU a hotărât să permită şi desfăşurarea manifestărilor tradiţionale prilejuite de sărbătorile de iarnă, de tipul colindelor, Steaua, Pluguşorul şi altele asemenea pe teritoriul judeţului. Colindătorii vor respecta numărul de maximum şase persoane într-un grup, vor purta obligatoriu mască de protecţie şi vor păstra distanţa fizică (de minim 2 metri)’, se arată într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului Argeş. Conform sursei citate, autorităţile administraţiei publice locale, în calitate de organizatori, vor fi direct răspunzătoare de implementarea şi respectarea măsurilor privind desfăşurarea activităţii pieţelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, în perioada stării de alertă, sub sancţiunea închiderii acestor pieţe. CJSU a mai hotărât, în şedinţa de marţi, să interzică funcţionarea teraselor prevăzute cu mai mult de o latură închisă, cu sau fără tavan, indiferent de materialul din care sunt confecţionate laturile şi dacă sunt permanente sau retractabile. ‘În cazul încălcării de către agenţii economici, în mod repetat, a măsurilor stabilite pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, se vor efectua demersuri, în condiţiile legii, pentru retragerea autorizaţiei de funcţionare’, se precizează în comunicat.