Doi bărbaţi au fost găsiţi inconştienţi, luni, în interiorul unui autoturism căzut într-un pârâu din localitatea argeşeană Rociu, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
‘În interiorul autoturismului au fost identificaţi doi bărbaţi, fără semne vitale’, au precizat reprezentanţii IPJ Argeş.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii au intervenit în comuna Rociu, satul Şerbăneşti, în cazul unui autoturism găsit într-un pârâu. Autoturismul era răsturnat pe pavilion şi cu partea din faţă în apă.
‘Vehiculul a fost extras cu ajutorul unui buldoxcavator şi din interior au fost evacuate două victime de sex masculin, fără funcţii vitale, cu vârstele cuprinse între 50 şi 60 de ani. La faţa locului, se află pompierii de la Punctul de Lucru Rociu şi Detaşamentul Bradu cu două autospeciale de intervenţie, o barcă de salvare şi o ambulanţă SMURD’, a transmis ISU Argeş.
Sursa citată precizează că se fac manevre de resuscitare pentru ambele victime, în sprijin fiind trimisă ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)