Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru violenţă în familie, unul fiind suspectat că şi-a lovit soţia şi celălalt fiica, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Primul incident s-a produs miercuri în comuna Corbeni, poliţiştii fiind sesizaţi în jurul orei 15,00.
‘În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 46 de ani, din Corbeni, şi-ar fi lovit soţia în zona capului. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical, care i-a acordat îngrijiri medicale’, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.
Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Tot miercuri, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Piteşti au fost sesizaţi prin plângere cu privire la un conflict între o tânără de 21 de ani şi tatăl acesteia.
‘Din cercetări s-a stabilit că în aceeaşi zi, în timp ce se aflau în locuinţa comună, bărbatul ar fi lovit-o pe fiica sa. În cursul anului anterior, tot pe fondul unei fapte de violenţă în familie, împotriva bărbatului fusese emis un ordin de protecţie provizoriu, cu valabilitatea de 5 zile’, precizează IPJ Argeş.
Şi în acest caz suspectul a fost reţinut pentru violenţă în familie, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)