AcasăStiri generaleArgeş: Dosar de omor calificat în cazul dublei crime de la Mihăeşti;...

Argeş: Dosar de omor calificat în cazul dublei crime de la Mihăeşti; suspectul nu a putut fi încă audiat

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş au deschis un dosar penal pentru omor calificat în cazul dublei crime de la Mihăeşti, existând indicii că fapta a fost săvârşită cu premeditare.

‘În momentul de faţă se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor calificat. (…) Din informaţiile noastre, primul a fost agresat băiatul, apoi mama sa. (…) Noi considerăm că fapta s-a săvârşit cu premeditare, în acest moment’, a declarat, luni, procurorul Cătălin Arsene.

Din verificările efectuate de anchetatori a reieşit că femeia care a fost ucisă împreună cu fiul ei depusese anterior o plângere împotriva fostului concubin, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Muscel.

‘În luna februarie anul acesta a depus o plângere cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare. (…) Atât el, cât şi ea, au fost chemaţi şi audiaţi de organele de poliţie. El nu a recunoscut săvârşirea faptei, iar ea a refuzat să dea declaraţii în acea fază, spunând că mai încearcă să se împace (…). Nu şi-a retras plângerea, dosarul există încă’, a precizat procurorul.

El a menţionat că suspectul nu a fost încă audiat, deoarece starea lui de sănătate nu permite acest lucru.

În cursul zilei de luni a fost efectuată şi necropsia victimelor, în baza ordonanţelor emise de procurorul de caz. Potrivit şefului Serviciului de Medicină Legală Argeş, doctorul Dan Manu, decesele au survenit în urma traumatismelor cervicale provocate cu un cuţit.

Bărbatul din comuna Mihăeşti care i-a omorât pe fosta concubină şi pe fiul acesteia, apoi a încercat să se sinucidă, va fi supus unei evaluări neurologice şi psihiatrice, potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti.

‘Bărbatul a fost adus, duminică, (…) în stare de semiconştienţă. Prezenta o plagă deschisă la nivelul gâtului. După ce a fost evaluat de specialiştii din Unitatea de Primiri Urgenţe, a fost dus în sala de operaţii. Intervenţia chirurgicală a decurs bine. După o noapte petrecută în ATI, pacientul a fost mutat în Secţia ORL. Este conştient, stabil, urmează să fie evaluat neurologic şi psihiatric’, se precizează într-o informare transmisă luni de SJU Piteşti.

O femeie de 37 de ani din comuna argeşeană Mihăeşti şi fiul ei, în vârstă de 15 ani, au fost omorâţi, duminică, de un bărbat de 42 de ani care, ulterior, a încercat să se sinucidă.

Potrivit unor surse judiciare, dubla agresiune a fost comisă în zona bisericii din satul Drăghici, atacatorul fiind fostul concubin al femeii. Poliţiştii care au intervenit la faţa locului au găsit mai întâi cadavrul copilului, care prezenta leziuni în zona capului, iar cadavrul femeii a fost descoperit ulterior, în curtea lăcaşului de cult, având o rană adâncă la gât.

Agresorul a fost imobilizat de poliţişti în timp ce încerca să se sinucidă, provocându-şi tăieturi cu cuţitul în zona gâtului. El a fost preluat de o ambulanţă şi transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

Ancheta în acest caz a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, care efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de omor. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks