AcasăStiri generaleArgeş: Grupare de proxeneţi şi traficanţi de persoane, destructurată; 18 persoane -...

Argeş: Grupare de proxeneţi şi traficanţi de persoane, destructurată; 18 persoane – la audieri

Piteşti, 25 mai/ Agerpres/- O grupare infracţională de proxeneţi şi traficanţi de persoane a fost destructurată, joi, de procurorii DIICOT Piteşti şi de poliţişti, 18 persoane urmând să fie duse la audieri.

Conform DIICOT, în acest dosar sunt efectuate 11 percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa.

‘În cauză s-a reţinut că, începând cu anul 2022, a fost constituit un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, care a acţionat până în prezent. Membrii grupului au racolat şi exploatat sexual, pe teritoriul României, un număr de 16 persoane vătămate, care au fost obligate să practice prostituţia. În acest scop, au fost utilizate site-urile de promovare a serviciilor sexuale’, arată sursa citată.

La sediul DIICOT Piteşti vor fi duse 18 persoane pentru audieri.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks