Mai multe apartamente au fost afectate de o explozie produsă, în noaptea de joi spre vineri, într-un bloc de locuinţe din municipiul Piteşti, o femeie fiind rănită şi transportată la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii au intervenit în cazul unui explozii, neurmată de incendiu, care s-a produs într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Vasile Alecsandri.
‘În urma incidentului, proprietara locuinţei, o persoană se sex feminin în vârstă de 69 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost preluată şi transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex feminin care prezenta atac de panică şi nu a avut nevoie de transport ulterior la spital’, a informat ISU Argeş.
Conform aceleiaşi surse, pagube însemnate au fost constatate la patru apartamente de la parterul blocului, pe casa scării până la etajul întâi şi la un autoturism parcat în apropiere. De asemenea, au fost afectate uşor alte trei locuinţe de la etajele superioare ale aceleiaşi scări.
‘Pagubele înregistrate au fost în principal la elementele de tâmplărie (ferestre şi uşi) ale locuinţelor. Autoturismul prezintă zgârieturi şi o anvelopă spartă’, precizează ISU Argeş.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a anunţat că la faţa locului au fost asigurate măsuri de ordine publică, inclusiv de evacuare a locatarilor.