AcasăStiri generaleArgeş: Numărul unităţilor de învăţământ care funcţionează în scenariul verde a crescut...

Argeş: Numărul unităţilor de învăţământ care funcţionează în scenariul verde a crescut după prima săptămână de şcoală

Numărul unităţilor de învăţământ din Argeş care funcţionează în scenariul verde a crescut după prima săptămână de cursuri, a anunţat, luni, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ). ‘Dintre cele 500 de unităţi de învăţământ, cu personalitate juridică şi structuri, în 14 septembrie am deschis anul şcolar astfel: 339 în scenariul verde (1), cu prezenţă fizică; 162 în scenariul galben (2), hibrid. În data de 18 septembrie aveam 344 în scenariul verde şi 157 în scenariul galben’, se arată într-un comunicat al ISJ Argeş. Conform sursei citate, la o singură grădiniţă se învaţă online, din cauză că lucrările de reabilitare nu au fost finalizate la timp. ISJ Argeş mai anunţă că din prima zi de şcoală au fost distribuite 130.000 de măşti din fondul de rezervă unităţilor de învăţământ din tot judeţul. Măştile au fost distribuite în funcţie de necesarul raportat de către directori, astfel încât să fie asigurată prima săptămână. ‘Pentru prima dată în educaţie, după o perioadă extrem de lungă, MEC primeşte fonduri nerambursabile, astfel că în Argeş, aceste aspecte s-au concretizat în achiziţia de măşti – într-o primă fază 470 mii măşti distribuite în iunie, din care 133 mii au fost distribuite şcolilor pentru a asigura începutul de an şcolar. (…) Am înaintat şi obţinut finanţare de 2.310.000 lei (…). Începând de astăzi, vor fi demarate proceduri de achiziţie simplificate pentru măşti, dezinfectant, tablete’, se mai menţionează în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks