AcasăStiri generaleArgeş: Patru răniţi într-un accident rutier produs în centrul municipiului Piteşti

Argeş: Patru răniţi într-un accident rutier produs în centrul municipiului Piteşti

Patru persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în zona centrală a municipiului Piteşti.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme.

‘Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, din Piteşti, care conducea un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, din direcţia Craiovei către Găvana, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 61 de ani, din Piteşti. În urma impactului, ambii conducători auto, precum şi pasagerii din cele două vehicule, un bărbat de 49 de ani, din primul autoturism, respectiv o femeie de 55 de ani, din al doilea autoturism, au primit îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la spital’, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a informat că trei dintre victime au fost extrase din autovehicule de către echipajele de intervenţie, pentru a nu le fi agravată starea de sănătate.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, precizează IPJ Argeş.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks