AcasăStiri generaleArgeş: Percheziţii ale procurorilor DNA într-un dosar privind achiziţia de locuinţe pentru...

Argeş: Percheziţii ale procurorilor DNA într-un dosar privind achiziţia de locuinţe pentru persoane vulnerabile

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA efectuează, joi, 21 de percheziţii într-un dosar privind achiziţia de locuinţe pentru persoane vulnerabile.

‘Procurorii (…) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în cursul anului 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind cumpărarea de către o instituţie publică a unor locuinţe destinate persoanelor vulnerabile’, se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, cele 21 de percheziţii sunt efectuate în judeţul Argeş, trei la sedii ale unei instituţii publice şi restul la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

‘În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române’, se mai menţionează în comunicat. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks