Poliţiştii din Argeş au efectuat patru percheziţii într-un dosar de gestiune frauduloasă şi furt calificat, două persoane fiind reţinute.
Descinderile, care au vizat documentarea activităţii infracţionale a doi bărbaţi, unul de 27 de ani din municipiul Piteşti şi celălalt 21 de ani din comuna din Miceşti, au fost efectuate de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, a anunţat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
‘Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii iunie 2022, cei doi bărbaţi, dintre care unul având calitatea de angajat, iar celălalt fiind fost angajat al unei societăţi, ar fi pătruns de mai multe ori în mod nelegal, prin deschiderea uşii de acces, în depozitul societăţii, de unde ar fi sustras bunuri aflate mai multe cutii de diferite mărimi, în care se aflau accesorii atv şi moto. Valoarea prejudiciului este estimată la peste 160.000 de lei’, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.
În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate mai multe bunuri şi înscrisuri cu valoare probatorie.
Poliţiştii au pus în executare două mandate de aducere, în urma audierilor suspecţii fiind reţinuţi pentru 24 de ore. În cursul zilei de vineri, ei vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.