Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au efectuat, joi, două percheziţii la domiciliile unor persoane care s-au filmat în timp ce proferau ameninţări şi manipulau diverse arme.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, poliţiştii s-au autosesizat după ce filmarea a fost încărcată pe o platformă de socializare.
‘Astfel, în dimineaţa zilei de 19 august, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, au efectuat două percheziţii domiciliare în localitatea Bârla, la locuinţele a doi bărbaţi de 40, respectiv 22 de ani’, se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, în urma descinderilor au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o armă neletală cu aer comprimat supusă autorizării, 80 de proiectile metalice, două săbii şi un pistol de tip airsoft.
O persoană a fost condusă la audieri, iar poliţiştii continuă cercetările într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi ameninţare, urmând ca după administrarea probatoriului să fie luate măsurile legale care se impun.