Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, au efectuat, marţi, şase percheziţii domiciliare în judeţul Argeş, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc, informează IPJ Argeş.
Percheziţiile au avut loc în localităţile Piteşti, Câmpulung şi Mioveni, la locuinţele a şapte persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
‘Acţiunile au fost executate în cadrul a două dosare penale, ce vizează destructurarea a două grupări specializate în trafic de droguri de risc şi de mare risc, formate din patru, respectiv trei membri’, precizează IPJ Argeş.
Din cercetări s-a stabilit faptul că, din ianuarie 2022 şi până în prezent, membrii celor două grupări ar fi comercializat droguri de risc (cannabis) în oraşul Mioveni, respectiv droguri de mare risc (cocaină şi mefedronă), în municipiile Piteşti şi Câmpulung.
‘În urma percheziţiilor din cadrul ambelor dosare, au fost identificate şi ridicate: aproximativ 80 de grame de substanţă pulverulentă, albă, susceptibilă a fi droguri de mare risc, 15 grame de cannabis, 4 grindere, un cântar electronic de precizie, instrumente utilizate la porţionarea şi consumul drogurilor, precum şi mai multe telefoane mobile’, anunţă IPJ Argeş.
Şapte persoane au fost conduse, pentru audieri, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti.
Acţiunile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La activităţi au participat şi jandarmii argeşeni. AGERPRES / (AS – autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă)