O persoană a fost prinsă cultivând canabis într-un solar din curtea locuinţei şi a fost arestată preventiv, informează, vineri, DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti.
‘La data de 20.07.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus reţinerea unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Astfel, s-a reţinut că, în perioada mai – iulie 2023, inculpatul a înfiinţat şi întreţinut, într-un solar, amplasat în curtea locuinţei, o cultură de canabis, formată din 25 de plante’, precizează sursa citată.
La persoana respectivă a fost făcută şi o percheziţie domiciliară.
‘În urma percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului au fost identificate şi ridicate şi mai multe instalaţii şi unelte utilizate la întreţinerea culturii, 3 grindere, o cantitate de canabis, porţionată, 3 telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă’, mai anunţă DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti.
În cursul zilei de vineri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti.