AcasăStiri generaleArgeş: Peste 600 de elevi de la patru colegii naţionale au ales...

Argeş: Peste 600 de elevi de la patru colegii naţionale au ales să se vaccineze în cadrul unei campanii a ISJ

Peste 600 de elevi de la cele mai mari patru colegii naţionale din Argeş, precum şi membri ai familiilor acestora, au ales să se vaccineze în cadrul unei campanii a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), organizată cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică.

Potrivit unui comunicat transmis joi de ISJ Argeş, vaccinul va fi administrat prin echipe mobile, cu personal medical, la Colegiul Naţional ‘I.C.Brătianu’ şi Colegiul Naţional ‘Zinca Golescu’ din Piteşti, Colegiul Naţional ‘Dinicu Golescu’ din Câmpulung Muscel şi la Colegiul Naţional ‘Vlaicu Vodă’ din Curtea de Argeş. Acţiunea se va desfăşura sâmbătă, 15 mai.

‘Până în acest moment, centrele menţionate au primit solicitări de la peste 600 de elevi sau membri ai familiilor acestora. Învăţământul şi sănătatea şi-au asumat rolul de lideri, făcând un pas important pentru intrarea în firescul societăţii’, se menţionează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, o primă acţiune de vaccinare, în cadrul căreia s-au imunizat 126 de cadre didactice, s-a desfăşurat pe 8 mai, la sediul ISJ Argeş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks