AcasăStiri generaleArgeş: Prefectul solicită schimbarea denumirii Pieţei 'Vasile Milea' din Piteşti

Argeş: Prefectul solicită schimbarea denumirii Pieţei ‘Vasile Milea’ din Piteşti

Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, a înaintat o solicitare către Consiliul Local Piteşti pentru schimbarea denumirii Pieţei ‘Vasile Milea’ din centrul municipiului în Piaţa Revoluţiei 22 Decembrie 1989′. Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Instituţia Prefectului Argeş, noua denumire ar trebui dată în memoria eroilor care au luptat pentru libertate şi democraţie. ‘Denumirea actuală este considerată neadecvată, folosindu-se numele unui fost ministru al regimului comunist, implicat în represiunea sângeroasă din decembrie 1989. Prin schimbarea denumirii în ‘Piaţa Revoluţiei 22 Decembrie 1989′ se va transmite un mesaj puternic şi pentru generaţiile viitoare, care trebuie să cunoască evenimentele din urmă cu 31 de ani şi să nu repete greşelile trecutului, România fiind singura ţară din lagărul socialist unde răsturnarea regimului s-a făcut cu vărsare de sânge’, se arată în comunicat. Generalul Vasile Milea a fost ministru al Forţelor Armate până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, când oficialităţile comuniste au comunicat public că a acţionat ca trădător al regimului, iar când a fost descoperit, s-a sinucis. Milea a fost declarat post-mortem erou al Revoluţiei Române, fiind înhumat în comuna natală Lereşti din judeţul Argeş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks