Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Ion Mînzînă, a fost testat pozitiv cu virusul SARS-Cov-2, a anunţat, marţi, Biroul de presă al instituţiei. ‘În acest moment, preşedintele se află izolat la domiciliu şi nu prezintă simptome specifice infecţiei cu noul coronavirus. Deşi starea de sănătate este una bună, preşedintele Ion Mînzînă urmează să se interneze, în cursul zilei de astăzi, într-o unitate sanitară specializată în monitorizarea şi tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19’, se precizează într-un comunicat al CJ Argeş transmis AGERPRES. Conform sursei citate, în perioada în care Ion Mînzînă nu îşi va putea exercita funcţia, atribuţiile vor fi preluate de cei doi vicepreşedinţi ai CJ Argeş, Marius Nicolaescu şi Adrian Bughiu. ‘Nu am ignorat nicio secundă măsurile de protecţie şi nici nu m-am îndoit de pericolul şi gradul ridicat de contagiozitate al acestui virus. Însă, aşa cum ştiţi, prin prisma activităţii mele administrative şi politice, în toată această perioadă am intrat în contact cu mai multe persoane, motiv pentru care am considerat că este necesar să mă testez periodic, mai ales pentru protecţia celor din jur. Vă rog să trataţi cu seriozitate existenţa acestui virus destul de parşiv, să vă protejaţi pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor apropiaţi’, a declarat Mînzînă, potrivit comunicatului. În urma alegerilor locale din 27 septembrie, funcţia de preşedinte al CJ Argeş a fost câştigată de candidatul PSD, Ion Mînzînă, care a obţinut peste 42% din voturi. El a ocupat, anterior, una dintre cele două funcţii de vicepreşedinte al CJ Argeş. Ion Mînzînă a fost ales la conducerea organizaţiei PSD Argeş pe 17 ianuarie, înlocuindu-l în funcţia de preşedinte pe senatorul Şerban Valeca. El a avut, anterior, trei mandate de parlamentar: între 1996 şi 2000 a fost senator din partea PRM, iar în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008 a fost deputat. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)