Un prim autobuz electric, dintr-un lot de 40 de astfel de vehicule care vor circula pe străzile municipiului Piteşti, a fost livrat joi de firma producătoare.
‘Astăzi, (…) Solaris Bus & Coach a livrat, conform graficului din contractul de furnizare, primul autobuz electric, împreună cu întreaga dotare tehnică, SDV-istica specifică, echipamentele IT, logistica pentru diagnoză, hardware şi software. În perioada imediat următoare, va fi demarat procesul de instruire a specialiştilor utilizatori din cadrul Publitrans 2000 SA pentru activităţi de revizii, reparaţii, inspecţii, lucrări caroserie, precum şi cel de instruire a conducătorilor auto’, se precizează într-un comunicat transmis de Primăria Piteşti.
Autobuzele sunt achiziţionate în cadrul unui program realizat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în parteneriat cu municipiul Piteşti, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
Municipiul Piteşti a achiziţionat 40 de autobuze electrice de 12 metri lungime, 40 de staţii de încărcare lente şi 11 staţii de încărcare rapide. Autobuzele electrice vor circula pe şase rute urbane.